Stânga versus Dreapta


Politic

Stânga

Dreapta

tip societate preferat

anarhie (ierarhie organică, informală, bazată pe merite personale): social-democrație

ierarhie (impusă, formală, bazată pe servitute / datorie / devotament / recunoștință / venerație / frică): fascism / „comunism” (stalinism / leninism, autoritarianism), capitalism

puterea aparține

indivizilor comunității, democrație, poporului

liderului autoritar, guvernului (poliție, armată, jandarmerie), bisericii, oligarhiei, corporațiilor

atitudinea față de forțele de ordine

contra

pro

tip de stat agreat

cultural, inclusiv, popor uniform tratat cu drepturi egale

național, exclusiv, majoritate națională vs. minorități; definește minorități pe care le consideră inferioare, prin particularități etnice sau anatomice sau fiziologice sau religioase

politica externă

alianță, cooperare

imperialist, dominare

distribuția puterii

descentralizat, federal, „la firul ierbii”, statul și companiile în slujba cetățeanului

centralizat, lider puternic, cetățeanul în slujba statului sau companiilor

violență îndreptată împotriva

obiectelor-simbol ale puterii ierarhice a statului (Antifa) sau ierarhiei formale de orice fel: politice (nesupunere civică), economice (distrugere de afaceri), coloniale (statui, revizionarea istoriei pentru a ține cont de părerea colonizatului), revizuirea simbolurilor pentru a se conforma cu adevărul istoric (Isus brunet)

clase inferioare: muncitori, femei, lgbtq+, imigranți, oameni săraci, minorități în general (fascism / naționalism (nazism) / rasism / homofobie) - atacă persoane (imigranți, persoane aparținând altor grupuri etnice, rasiale, sexuale, confesionale)

regularizare pe chestiuni economice și de protecție a populației și mediului (la nivel de actori politici și economici)

da

nu

regularizare, altele decât cele de mai sus (regularizarea relațiilor intime, avortului - la nivel de populație)

nu

da

organizare socială promovată

familia extinsă, comunitatea: „unde-s mulți puterea crește”

individul, familia nucleară, tradițională, comunitatea dezbinată: „divide et impera”

libertate

pozitivă: libertatea personală, care nu face referire la dreptul asupra altora, anarhic

negativă: libertatea unuia asupra altuia, ierarhic (dreptul la proprietate = dreptul de a deține sclavi, libertatea de exprimare = dreptul de a dezinforma și manipula)

atitudine față de proces electoral

incluziune (vrea să se asigure că toți își exercită acest drept)

excluziune (vrea să se asigure că nu toți își exercită dreptul la vot, prin modificarea sau încălcarea legii); majoritar populația este de Stânga, deoarece în ierarhie cei mulți sunt la baza piramidei; printre cei mulți există: 1. „idioții utili” care cred în propaganda Dreptei din lipsă de educație, 2. „alt-right” sau „noua dreaptă”, care au interese sadice, 3. „clasa de mijloc” sau „mica burghezie” care s-a ridicat (poate cu ajutorul părinților) din rândul clasei de jos (angajați bine plătiți, medici, avocați, mici proprietari de firme, etc.) care aspiră să acceadă la burghezia mare sau aristocrație

pentru violență acuză

agresorul

victima

prioritatea libertății

a celuilalt

personală

tot sistemul este măsluit - mania persecuției (ex. filosofii găsesc scuze pentru a introduce islamul în țară sau pentru a lăsa colorații să umble liberi și să voteze, studiile toate demonstrează valori de Stânga deoarece sunt făcute cu interes și cu bani, etc.), deci mincinosul e văzut ca cel mai autentic (Trump care minte să rămână la putere); toate acțiunile oamenilor, indiferent de rolul lor în societate, au în spate o agendă (conspirație)

nu

da

populism

împotriva: elitelor economice (99% vs. 1%); pentru: eliminarea nedreptății economice.

împotriva: minorităților naționale (imigranți vs. nativi); religioase (drept-credincioși vs. atei); elitei educate / urbane; globalizării; pentru: eliminarea imigranților; restabilirea purității și măreției naționale prin tradiție și locuri de muncă tradiționale.


Economic

Stânga

Dreapta

distribuția bunăstării

anarhică: comună / socialist / comunist

ierarhică: „comunist” (stalinism, maoism, etc.), capitalist, feudalist, sclavagist (cei din vârful ierarhiei au cea mai multă bunăstare)

atitudine față de resurse

socializare / împărtășire (cooperativă)

privatizare / acaparare (companie: rege local peste mijloacele de producție)

atitudine față de oameni cu nevoi speciale

empatie

dispreț

servicii sociale

publice, general disponibile

private, lipsă, disponibile pe criterii economice și/sau politice

inflație

pro

contra

societate comercială

cooperativa

compania

sunt pentru finanțarea

grupurilor de ajutor și incluziune socială (ONG-uri, case de ajutor social), proiectelor open source, jurnalismului independent

grupurilor de discriminare și ură socială (grupuri religioase, asociația pentru familie, anti-LGBTQ, asociația pentru viață), jurnalismului de propagandă aservit intereselor grupului

poziția față de dreptul de proprietate asupra resurselor naturale (pământ, păduri, resurse minerale, etc.)

contra

pro

poziția față de dreptul de a profita de munca altora

contra

pro

poziția față de dreptul de a profita de nevoile oamenilor (servicii medicale private, asigurări medicale private, unde fondurile strânse sunt împărțite între costuri și profit)

contra

pro

salariu minim pe economie / venit universal de bază

pro

contra

atitudine față de probleme de mediu

interes

dezinteres

în lipsa legilor clare face apel la etică

da

nu, se bucură că poate externaliza costurile (privatizarea profiturilor și socializarea costurilor, adică costurile îi apar ca profit, dar sunt plătite de mediu sau muncitori sau populație)

piața liberă financiară (orice instituție financiară are drepturi egale cu orice altă instituție)

contra (reglementări pentru instituțiile financiare locale de a nu folosi în interiorul pieței monede ale altor piețe)

pro

piața liberă a produselor (orice produse / servicii pot veni pe piață indiferent de producător / prestator)

contra (reglementări (a.k.a. taxe) pentru protecția companiilor și forței de muncă locale)

pro

piața liberă a muncii (oricine este liber să se angajeze oriunde, în concordanță cu competențele sale)

pro

contra (reglementări pentru acceptarea de muncitori străini la salarii mici și în condiții mizere, ca contractori)

atitudine față de viața oamenilor și mediu

viața și mediul mai presus de profit

profitul mai presus de viață și mediu (ex. cazurile Schweighofer-Holzindustrie, Dupont, Daraprim, Tönnies etc.) tratează viața clasei de jos (muncitorii, săracii) a societății ca dispensabili (resursă care se autoregenerează) și sunt portretizați ca sursa criminalității; muncă cu minori, trafic de persoane, arme și droguri pentru profit - nu se jenează în fața Legii deoarece „au spate” (corupție)

justificare pentru inegalități sociale

acapararea resurselor de către cei la putere în stat și companii, propaganda de dreapta și lipsa accesului gratuit la educație, sănătate și igienă, adăpost și hrană; construirea unui sistem care îi favorizează pe cei care au norocul să se nască în familii nesărace

aruncă vina pe cei care nu au putere să se apere de aceste acuzații: imigranții; muncitorii care „nu sunt în stare să investească și să își asume riscuri și sunt leneși”

taxe

da, „finanțează sectorul de stat: serviciile sociale, infrastructuri, etc.”

nu, „taxele sunt furt: de ce să facă statul, când pot face eu și să am și profit?”

parteneriat public-privat (contracte cu statul)

nu: „e furt din banii statului, corupție”

da: „banii publici trebuie să finanțeze afaceri private, care fac profit % din banii alocați”

licențierea proprietății intelectuale

copyleft (stângul de proprietate)

copyright (dreptul de proprietate)


Social / Caracter

Stânga

Dreapta

lider de opinie

consensul științific, valorile umaniste

liderul grupului

prioritate

umanitatea, viața

ideologia

comportament

pacifist

războinic

relații sociale

cooperare: „unde-s mulți, puterea crește”

concurență / competiție: „divide et impera”

relații înafara grupului

incluziune

excluziune (discriminare)

atitudine față de nou

interes, progresist

frică, conservator

rezolvare conflicte

diplomatic, amiabil

forță, violență

empatie

da

doar în interiorul grupului, limitată

comportament implicit

prietenie (diplomație)

suspiciune (combativitate)

religiozitate

nu

da

baza sistemului de valori, trăsături pilon

cooperare, filosofie umanistă, știință, neierarhic, empatie, altruism, socialism, curaj, anarhism

concurență, naționalism, rasism, religie, ierarhic, lipsă de empatie, sadism, egocentrism (egoism), individualism, frică, autoritarism

respect

căștigă

pretinde

probleme / conflict

rezolvă

creează

violență din plăcerea de a-și afirma autoritatea

nu

da

discurs de justiție socială

apărarea celui slab (mascul alfa)

apărarea propriului statut de putere sau al statutului liderului de grup (mascul beta)

atitudine parentală

recompensă, cooperare

pedeapsă, urmărire: elicopter

limbaj

literar, calculat

grobian, violent

onestitate

da, „coloană vertebrală”, învață pentru examene

minte (mai ales prin omisiune, dar și prin denaturarea adevărului), dacă faptele sau datele contravin interesului propriu (în engleză), copiază sau fraudează examenele

gramatica (corelație slabă)?

grammar-nazi

lax

moralitate / etică

da

nu

fără putere

demn (nu acceptă ierarhia, e anarhist)

servil / slugarnic (își știe locul, dar vrea să fie în grațiile liderului cu scopul ascuns de a-i lua locul într-o zi; parșiv: la momentul potrivit dă lovitura pentru a prelua puterea (mușcă mâna care l-a hrănit))

predispoziție la teorii conspiraționiste (crede, răspândește, produce)

nu

da

obiceiuri sănătoase

da

nu (se crede neinvincibil)

sală + proteine

nu

da (dorește să se impună fizic)

sociopatologie borderline

nu

da

opulent

nu

da

în caz de umilire este

curajos

fricos / laș

adaptabilitate / asimilare

da

nu

neuroticism

nu

da

narcisism

nu

da

în discuție despre realitate exprimă

adevărul

minciuna la rang de artă

scop în viață

avansul civilizației

îmbogățirea și obținerea puterii

știe de glumă

da

nu

acuratețea prezicerii viitorului (rezultă din progresivism / conservatorism)

bună

slabă

logica gândirii

pe baze științifice sau ideologie progresistă

pe bază de credință și superstiție sau ideologie conservatoare


Note

O particularitate a Dreptei pe care nu o pot încă încadra, dar aparține menținerii status-quo din rațiuni conservatoare, este că dacă au o discuție care ar pune anumiți termeni într-o lumină negativă (naționalism, religie) încearcă să tulbure apele și să liniștească audiența cu o atitudine împăciuitoare: „hai să discutăm, să găsim o cale de mijloc”. Calea de mijloc nu e în orice situație posibilă, mai ales atunci când se pune egal între opinie și adevăr, sau între stagnare și evoluție. O altă problemă este că Dreapta este foarte defensivă când este vorba de ideologia economică. Asta își are originea în declarația lui Francis Fukuyama, ce susținea că „istoria a ajuns la sfârșit” și că capitalismul este soluția ultimă a economiei. Dreapta nu acceptă nici o schimbare în modul de funcționare al economiei.


Clarificări

Inflație

Statul e cel ce poate creea bunăstare prin injectarea de bani pe piață, dacă acei bani ajung direct la consumatori. Aceasta generează o problemă pentru cei ce dețin averi în bani, deoarece scade valoarea lor.

Libertate

Extremism vs. Radicalism
  • Extremismul este atunci când status quo este împins la limită.

  • Radicalismul este atunci când activiștii anti status quo expun idei radicale de schimbare.


Centru

La Centru se află cei care nu sunt de acord cu autoritarianismul Dreptei, dar favorizează politici economice de Dreapta și retorica socială de Stânga (dar nu și politicile, la care aderă la poziția Dreptei). În ce privește caracterul, sunt parșivi: narațiunea este cea a Stângii, dar adoptă o politică a pașilor mici (sau deloc) pentru a nu deranja interesele oamenilor de afaceri.


Alte teorii ale poziționării politice

Poziționarea pe două axe carteziene, respectiv axa politică și axa economică, sau multidimensional este incorect, deoarece și acele axe luate individual pot fi poziționate ca fiind axa stânga - dreapta, deoarece este clar că pozițiile pe acele axe reies din trăsăturile pilon ale axei stânga - dreapta, deci sunt trăsături derivate. Este, de asemenea, greșit să consideri că extremismul este identic pe axele multiple, care ar duce la curbarea axelor, astfel încât extrema dreaptă ar atinge extrema stângă, într-o axă ce seamănă cu o potcoavă. Extrema stângă și extrema dreaptă sunt fundamental diferite pe toate aspectele. Extrema stângă este 100% antiteza extremei drepte.